𝐶𝑒 𝑠𝑒 𝑝𝑖𝑐𝑡𝑒𝑎𝑧𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑠𝑒𝑝𝑡𝑒𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒 𝑝𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑑𝑒𝑎𝑙,
𝑖̂𝑛 𝑛𝑜𝑖𝑒𝑚𝑏𝑟𝑖𝑒, 𝑙𝑎 𝑒𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝐵𝑎𝑖𝑎 𝑀𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑗𝑢𝑛𝑔𝑒.
Nu, nu este un vechi proverb românesc, ci un (destul de) vechi obicei, inițiat în anul 2011, de către Radu Tărțan (colecționar de artă băimărean) și continuat (până în zilele noastre) de Asociația Culori Unite.
Potrivit acestui obicei, de 9 ani, în luna lui Răpciune, zeci de artiști, din zeci de țări europene, se întâlnesc în Maramureș, pe malul celui mai mare lac sărat din Ocna Șugatag, pentru a participa la Tabăra Internațională de Pictură „Culori Unite în Maramureș”.
La ediția din septembrie 2019 a taberei s-au adunat 20 de artiști din 8 țări. Ce au făcut aceștia pe parcursul celor 8 zile petrecute aici, în ce culori, în ce lumină și sub ce forme au văzut Maramureșul se poate afla în expoziția de pictură, care se va vernisa joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 17:00, la Galeria de Artă U.A.P. Baia Mare, Bd.-ul București nr. 6.
Stefano Celia dă gust culorilor
La vernisaj va avea loc și un moment culinar organizat de Stefano Celia, director de imagine, fotograf și, de curând, concurent Chefi la cuțite.
Așadar, produse ale bucatariei ”del Belpaese” printre peisaje cu clăi de fân și biserici de lemn, joi, 14 noiembrie, ora 17:00, Galeria de Artă UAP.
𝗩𝗮̆ 𝗮𝘀̦𝘁𝗲𝗽𝘁𝗮̆𝗺 𝗰𝘂 𝗱𝗿𝗮𝗴, 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝘀̦𝗶 𝗻𝗲𝗮𝗼𝘀̦ 𝗱𝗲𝗼𝗽𝗼𝘁𝗿𝗶𝘃𝗮̆!
𝗔𝗿𝘁𝗶𝘀̦𝘁𝗶: Stefano Celia (Italia), Rita Pranca (Letonia), Mariana Moraru (Republica Moldova), Marek Burdzy, Tadeusz Marszalek, Annya Siek, Tereza Siek (Polonia), Ioan Muntean, Adryan Prykop, Iza Tărțan, Rodica Balaj Tărțan (România), Angalosssy Sandor, Kuzma Boris, Chebykin Andry, Alina Modyrka, Nicoară Vlad, Selevitsky Iuriy, Pavlynskyn Volodymyr (Ucraina), Arany Sandor, Csak Laszlo, Madarossy Gyorgy Tamas (Ungaria)
𝗦𝗽𝗼𝗻𝘀𝗼𝗿𝗶:
Consiliul Județean Maramureș
4K Services
ATP Motors
Grup General ID
Drusal S.A.
GeoCadex
EuroTip
Orizont Sighetu-Marmației
RoCredit
Rosfera
Editura Saga